INERANȚA BIBLIEI



DEFINIREA INERANȚEI

     În trecut era suficient să afirmăm că Biblia este inspirată. Cu toate acestea, a ajuns acum să fie nevoie să definim poziția evanghelică mult mai precis. Rezultatul, așa cum a arătat Charles Ryrie, a făcut necesară includerea unor precizări suplimentare. Pentru a afirma acum poziția ortodoxă, este nevoie să includem termeni ca „inspirația verbală, plenară, infailibilă, inerantă și nelimitată.“ Toate acestea au fost necesare datorită celor care au evitat cuvinte ca inspirație, infailibilă și chiar inerantă negând faptul că Biblia este fără greșeală. 
     E.J. Young oferă ineranței o definiție potrivită: „Prin acest cuvânt înțelegem că Scripturile posedă calitatea de a fi fără eroare. Ele sunt scutite de răspunderea față de greșeli, incapabile de eroare. În toate învățăturile lor ele sunt pe deplin conforme cu adevărul.“ 


     Ryrie oferă un silogism pentru concluzia logică a învățăturii biblice despre ineranță: „Dumnezeu este adevărat (Rom. 3:4); Scripturile au fost insuflate de Dumnezeu (2Tim 3:16), de aceea Scripturile sunt adevărate (din moment ce ele au rezultat din suflarea lui Dumnezeu care este adevărată).“
     Când definim ineranța este important totodată să afirmăm ce nu înseamnă ea. Ea nu implică rigiditatea stilului și menționarea cuvânt cu cuvânt a citatelor din Vechiul Testament. „Ineranța Bibliei înseamnă pur și simplu că Biblia spune adevărul. Adevărul poate include aproximații, citate libere, limbajul aparențelor și relatări diferite ale aceluiași eveniment, atâta timp cât acestea nu se contrazic.“ La întâlnirea care a avut loc la Chicago în octombrie 1978, Consiliul Internațional pentru Ineranța Biblică a emis următoarea declarație despre ineranță: „Fiind dată de Dumnezeu, în întregime și cuvânt cu cuvânt, Scriptura este fără eroare sau fără greșeală în toată învățătura Sa, fără a exista nici o diferență între modul în care vorbește despre acțiunile lui Dumnezeu în creație, despre evenimentele din istoria lumii și despre propriile Sale origini literare divine, și mărturia Sa despre harul mântuitor al lui Dumnezeu în viețile oamenilor.“
     Într-o definiție finală se menționează că ineranța se extinde asupra manuscriselor originale: „Ineranța se referă la faptul că atunci când sunt cunoscute toate faptele, Scripturile în original, interpretate corect, se vor dovedi a fi pe deplin adevărate în toată învățătura lor, indiferent dacă acea învățătură are de a face cu doctrina, istoria, știința, geografia sau orice altă disciplină a cunoașterii.“
     A sugera că există greșeli în Biblie înseamnă a contesta caracterul lui Dumnezeu. Dacă Biblia are greșeli, este ca și cum am sugera că Dumnezeu poate eșua, că El poate face o greșeală. „A presupune că Dumnezeu poate rosti un cuvânt contrar realității înseamnă a presupune că Dumnezeu Însuși nu poate acționa fără greșeală. Miza este însăși natura lui Dumnezeu.“

EXPLICAREA INERANȚEI
     Ineranța permite o varietate de stiluri. Evanghelia lui Ioan a fost scrisă în cel mai simplu stil pe care l-ar putea aștepta cineva de la un pescar needucat. Luca a fost scrisă cu vocabularul mai sofisticat al unei persoane educate. Epistolele lui Pavel reflectă logica unui filozof. Toate aceste diferențe sunt pe deplin compatibile cu ineranța.
     Ineranța permite existența unor diferențe de detalii în explicarea aceluiași eveniment. Aceste fenomen se observă în mod special în evangheliile sinoptice. Este important să ne amintim că Isus a vorbit în aramaică, iar autorii Scripturii și-au scris relatările în greacă, ceea ce înseamnă că au fost nevoiți să traducă cuvintele originale în greacă. Un scriitor a folosit cuvinte puțin diferite pentru a descrie același incident, și totuși ambele transmit același sens chiar dacă cu cuvinte diferite. Mai există un motiv pentru existența unor diferențe în ce privește detaliile. Un scriitor se poate să fi văzut evenimentul dintr-o anumită perspectivă, pe când un alt evanghelist a văzut-o dintr-o altă perspectivă. Aceasta face ca detaliile să pară diferite, dar totuși veridice.
     Ineranța nu pretinde o relatare cuvânt cu cuvânt a evenimentelor. „În antichitate, nu se obișnuia ca de fiecare dată când se relata ceva, aceste relatări să fie identice, cuvânt cu cuvânt.“ Nu se putea pretinde o redare identică a citatelor din mai multe motive. În primul rând, după cum am menționat deja, scriitorul care dorea să consemneze cuvintele lui Isus trebuia să le traducă din limba aramaică în limba greacă. În al doilea rând, când se făcea referire la textele din Vechiul Testament, era imposibilă folosirea acelor suluri lungi de fiecare dată pentru a oferi un citat perfect. Mai mult, sulurile nu erau mereu disponibile, așa că din acest motiv avem mai multe citate libere din Vechiul Testament.
     Ineranța permite îndepărtarea de formele standard ale gramaticii. Evident că este greșit să aplicăm forțat regulile noastre de gramatică asupra Scripturilor. De exemplu, în In 10:9 Isus spune: „Eu sunt ușa,“ pe când în versetul 11 El afirmă: „Eu sunt Păstorul cel bun.“ În literatură această utilizare este considerată un amestec de metafore, dar în limba greacă sau ebraică aceasta nu constituie o problemă. În In 4:26 Isus se referă la Duhul (pneuma, la neutru), iar apoi se referă la Duhul folosind pronumele „El“ (ekeinos, la masculin). Aceasta ar putea să ridice semne de întrebare unui gramatician contemporan, dar nu constituie o problemă în gramatica limbii grecești. 
     Ineranța permite existența unor pasaje problemă. Chiar dacă avem o lucrare atât de vastă ca Sfintele Scripturi, este imposibil să oferim soluții la toate problemele. În unele cazuri soluțiile așteaptă încă niște descoperiri arheologice. În alte cazuri soluția s-ar putea să nu fie niciodată descoperită din alte motive. Rezolvarea pentru unele probleme trebuie lăsată în suspensie. Cu toate acestea, răspunsul nu poate sugera niciodată faptul că există contradicții sau erori în Scriptură. Dacă Scripturile sunt insuflate de Dumnezeu, ele sunt complet fără greșeală.
     Ineranța pretinde că relatarea biblică nu conține erori sau contradicții. Tot ce este scris în Scriptură este în conformitate cu realitatea. S-ar putea ca detaliile să difere, însă cu toate acestea, ele continuă să reflecte realitatea. De exemplu, în Mt 8:5-13 este menționat că sutașul a venit la Isus și a spus: „Nu sunt vrednic.“ În pasajul paralel din Lc 7:1-10 se menționează că niște bătrâni au venit și au spus cu privire la sutaș: „Este vrednic.“ Se pare că mai întâi au venit bătrânii să vorbească cu Isus, iar abia apoi a venit sutașul însuși. Ambele relatări sunt în conformitate cu realitatea.

PROBLEME ÎN RESPINGEREA INERANȚEI
     Eratiștii consideră că și erorile pot învăța adevărul. Ei sugerează că nu este important să apărăm acuratețea Bibliei cu privire la „detaliile minore în ce privește cronologia, geografia, istoria sau cosmogonia sau… a pretinselor discrepanțe.“ Totuși, chestiunile legate de cronologie, geografie, istorie și așa mai departe, nu sunt lipsite de importanță. Adesea ele se întrepătrund cu importante adevăruri teologice. De exemplu, istoricitatea lui Adam și Eva din Geneza 1 și 2 este importantă deoarece Pavel face în Rom 5:12-21 o analogie între Adam și Cristos. Dacă Adam nu ar fi o persoană istorică atunci analogia nu ar funcționa. Cronologia din Matei 1 este importantă datorită detaliilor din linia genealogică a lui Isus Cristos. Dacă linia Sa genealogică ar fi inexactă ce s-ar putea spune despre relatarea vieții Sale? Geografia din Mica 5:2, care anunță nașterea lui Cristos în Betleem, este importantă deoarece același verset învață și despre veșnicia lui Cristos. Dacă nu putem crede geografia cu privire la Cristos, putem crede în veșnicia Sa?
     Concluzia este evidentă: dacă nu putem da crezare Bibliei în chestiuni privitoare la cronologie, istorie și geografie, atunci nu putem avea încredere nici în mesajul mântuirii.
     Erorile pun la îndoială caracterul lui Dumnezeu. După cum am observat deja, Scriptura este rezultatul suflării lui Dumnezeu (2Tim 3:16) și a lucrării de supraveghere a Duhului Sfânt (2Pet 1:21). Dacă Scripturile conțin greșeli, atunci cel ce a greșit este Dumnezeu.
     Eratiștii nu sunt de acord în ce privește lista de greșeli. Eratiștii au fiecare propria listă de erori, listă ce diferă de la unul la altul. „Care sunt criteriile folosite în determinarea domeniilor în care erorile sunt imateriale?… Ce sau cine decide limitele dintre teritoriul erorilor permise și teritoriul ineranței necesare?“ 

CONCLUZIE
     Ineranța este o doctrină importantă. Înțeleasă corect, ea afirmă că Biblia este fără greșeală în toate afirmațiile ei, fie că e vorba de chestiuni teologice, de relatarea creației, de istorie, geografie sau geologie. Cu toate acestea, ineranța acceptă existența unor diferențe în ce privește detaliile aceleiași relatări, ea nu pretinde o rigiditate de stil. Biblia este acurată în toate afirmațiile ei și în conformitate cu adevărul.

©Editura Casa cărții – folosit cu permisiune
Manual teologic – de Paul Enns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: