Rugăciunea lipsă


Braque spunea că atunci când Columb a plecat prima dată spre America, bisericile din Spania s-au rugat împreună cu marinarii săi să aibă izbândă. După ce-au descoperit America au mai făcut un drum acolo, dar nu s-au mai rugat. Ştiau deja drumul şi astfel busola a înlocuit rugăciunea…

Citește în continuare „Rugăciunea lipsă”

Sărăcia Bisericii


Sărăcia Bisericii se vede în multe privinţe, azi e cea mai vădită la locul rugăciunii. Avem mulţi or­ganizatori, dar puţini agonizatori; mulţi jucători, puţini rugători, da puţini rugători, gladiatori în rugăciune. O mulţime de păstori, puţini luptători; multe temeri, puţine lacrimi; modă si paradă prea mare, dar prea puţină râvnă în lucrare; mulţi sfătuitori, puţini ostenitori. Dacă greşim în privinţa aceasta, a rugăciunii, greşim în toate.

Autor: Leonard Ravenhill

Putere prin rugăciune – Capitolul 5


Rugăciunea, marea nevoie …


puterea_prin_rugaciuneRugăciunea trebuie să fie în viaţa predicatorului, în studiul lui şi la amvonul lui, forţa evidentă şi ingredientul care dă culoare şi impregnează tot ce face. Ea nu poate juca un rol secundar şi nu este doar o acoperire a lui. Lui îi este dat să fie cu Domnul lui „toată noaptea în rugăciune”. Pentru a se pregăti singur în rugăciunea făcută cu lepădare de sine, predicatorului i se porunceşte să privească la Stăpânul său care, „trezindu-se cu mult înainte de dimineaţă, ieşea afară şi mergea într-un loc singur şi acolo se ruga” (trad.din engl.). Studiul predicatorului ar trebui să fie o cămăruţă de rugăciune, un Betel, un altar, o viziune şi o scară, pentru ca fiecare gând să se înalţe spre cer şi după aceea să se îndrepte înspre om, încât fiecare parte a predicii să fie aromată cu aerul cerului şi să devină eficace, fiindcă Dumnezeu a fost cel studiat.

Aşa cum motorul nu se mişcă până ce nu are loc aprinderea, la fel şi propovăduirea în toată maşinăria ei, desăvârşirea şi rafinamentul ei se află într-un punct mort, în ce priveşte rezultatele spirituale, până ce rugăciunea nu s-a aprins şi nu a creat aburul care s-o pună în mişcare. Structura, rafinamentul şi tăria predicii rămân doar nişte gunoaie dacă puternicul impuls al rugăciunii nu se găseşte în ele, nu trece prin ele şi nu este în spatele lor. Predicatorul este cel care prin rugăciune trebuie să-l „aducă” (sau, să-l „pună”) pe Dumnezeu în predică. El, predicatorul este cel care trebuie să-l „mişte” pe Dumnezeu înspre oameni mai înainte ca să-i poată mişca pe oameni înspre Dumnezeu, prin cuvintele sale. Predicatorul trebuie să fi primit audienţă şi intrare liberă la Dumnezeu înainte de a putea fi primit de oameni. O cale deschisă la Dumnezeu este pentru predicator cea mai mare asigurare a unui drum Citește în continuare „Putere prin rugăciune – Capitolul 5”

Rugăciunea scurtă


Un Articol de W.J. Hocking    

Sper că ați experimentat bucuria de a primi un răspuns imediat la o rugăciune care v-a fost, cum s-ar spune, smulsă sub presiunea împrejurărilor în care v-ați găsit. Mă refer la o astfel de rugăciune ca cea care a fost înălțată de Petru dintre valurile furioase ale Mării Galileii. El mergea pe apă la îndemnul Domnului, însă la vederea vântului năpraznic s-a înspăimântat. Începând să se scufunde, el a strigat cu cuvinte de deznădejde: „Doamne, scapă-mă!“ Și imediat Isus Și-a întins mâna și l-a apucat (Matei 14:28-31).

Această rugăciune, cea mai scurtă menționată de Scriptură, este un exemplu al rugăciunii la care doresc să fac referință. Într-o ocazie anterioară v-am atras deja atenția asupra importanței de vă face obiceiul de a cere ajutor de sus. Însă este de asemenea de mare importanță să ne amintim că avem acces oricând la tronul harului și că nu putem niciodată să facem o cerere la un timp sau în vreun fel nepotrivit (1. Timotei 2:8; Evrei 4:16).

Simon Petru se scufunda sub valuri. Cu greu putem presupune că un pescar cu experiența lui nu putea să înoate. Pe lângă aceasta, citim despre el aruncându-se în mare în graba lui năvalnică de a fi primul care ajunge la Domnul (Ioan 21:7). Însă iată-l, fără îndoială, sub noutatea împrejurărilor lui, copleșit de spaimă, fără putere. De aceea rugăciunea lui scurtă, însă energică, deși era însuflețită de puțină credință, nu a fost nicidecum neluată în seamă de Stăpânul său.

Nu există momente de-a lungul zilei când ți se cere pe neașteptate să preiei o nouă îndatorire, sau să îndeplinești o sarcină dificilă, sau să iei decizii cu privire la un pas important? Nu ai nici timpul, nici ocazia să te retragi deoparte iar acolo să te apleci pe genunchi în ascuns înaintea Dumnezeului și Tatălui tău. Poate că ești atât de presat încât nu-ți poți descrie nevoia cu cuvintele potrivite.

Ce este de făcut? Ești obligat să te lipsești de privilegiile rugăciunii și să acționezi conform propriilor tale resurse și gânduri fără să te raportezi la Dumnezeu? Nicidecum. Chiar și într-un astfel de caz ai toată libertatea să-ți înalți inima, în tăcere și pe scurt, pentru a cere sprijin și ajutor. Cuvintele pot da greș, însă „rugăciunea este dorința sinceră a sufletului, rostită sau neexprimată”. Să nu fie altceva decât privirea îndreptată în sus și dorința arzătoare a duhului, iar răspunsul va veni.

Avem un alt exemplu în istoria lui Neemia. El era paharnicul împăratului Artaxerxes la Susa. Însă afecțiunile inimii lui erau la Ierusalim, cetatea Marelui Împărat, acum distrus și fără apărare. El dorea cu sinceritate ca poporul său aflat în robie să fie restabilit în țara lor și ca preaiubitul lui Sion să fie rezidit. Zi de zi el s-a rugat cu insistență ca inima împăratului să fie mișcată pentru îndeplinirea acestor lucruri. Cuvintele sale au fost „fă, Te rog, să reuşească robul Tău astăzi şi dă-i să găsească îndurare înaintea bărbatului acestuia!”. În cele din urmă a venit ziua când Neemia a avut ocazia să aducă acest subiect înaintea împăratului. Iar Artaxerxes nu s-a împotrivit, spunându-i lui Neemia: „Ce ceri?”; acum era un moment critic. Totul părea că atârnă de răspunsul lui Neemia. Iar atunci Neemia, neîncrezându-se în înțelepciunea sa, s-a „rugat Dumnezeului cerurilor”. A urmat cererea sa către Artaxerxes, care a fost de acord.

Aici vedem o rugăciune rostită în intervalul dintre întrebarea împăratului și răspunsul lui Neemia. Intervalul trebuie să fi fost scurt, pentru că monarhii orientali nu aveau obiceiul să aștepte prea mult ca paharnicii lor să le răspundă. Însă a fost îndeajuns timp pentru ca rugăciunea să se înalțe la cer și ca ajutorul să vină. Situația era urgentă iar răspunsul a fost instantaneu.

Tot astfel, dragii mei tineri, obișnuiți-vă să cereți noi resurse de har atunci când vă aflați în greutăți, oricare ar fi momentul zilei, oriunde v-ați afla. În felul acesta veți avea exemple din belșug despre cât de minunat este să te încrezi în Dumnezeu.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: